Martisoare umanitare

Mărțișoarele sunt purtate de doamne și domnișoare pe tot parcursul lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. Anul acesta ne-am gândit să dublăm marcarea sosirii primăverii cu o acțiune caritabilă. În acest sens, mărțișoarele oferite de ICCO au fost achiziționate de la Asociația Umanitară Speranța pentru Copii, care are ca scop principal promovarea drepturilor copiilor și a voluntariatului. Banii proveniți din achiziționarea mărțișoarelor vor fi folosiți la construirea centrului Speranța, dedicat copiilor defavorizați și singuri. Proiectul este de mare anvergură, cu o capacitate de găzduire de până la 600 copii.