Festivalul Mozart

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional W.A. Mozart 2019, organizat de Opera Brașov, a debutat chiar de ziua genialului compozitor austriac. Spectacole de operă, concerte simfonice, recitaluri cu muzica lui Mozart, lieduri, inclusiv un inedit concert de jazz vor avea loc în cadrul festivalului care se bucură, din nou, de sprijinul ICCO. 

Seria de concerte se va încheia în 28 februarie, ora 18.30, cu premiera ”Tanzen mit Mozart” – balet pe muzică de W.A Mozart, cu soliştii şi ansamblul de Balet al Operei Braşov.